Dede.ro - A little bit of story, a little bit of magic and a lot of love...

Foto: brontehoroine.wordpress.com

Uneori realitatea bate filmul, sau, in acest caz, povestea! Multi dintre noi stiu povestea Albei ca Zapada, printesa moarta si inmormantata intr-un sicriu de sticla pentru a-i putea fi admirata frumusetea. Putini stiu insa ca in secolul XIX, multi alegeau sa isi inmormanteze copiii sau sotiile in sicrie cu capace de sticla, sau sicrie complet realizate din sticla. Motivul era insa halucinant: pentru ca medicina nu era asa avansata, indoliatii inca mai sperau ca persoana decedata sa isi revina si evitau astfel cazurile de sufocare, mai ales ca „intoarcerea dintre morti” era des intalnita in cazul persoanelor care doar lesinau si isi pierdeau cunostinta. 

Ce ai face daca te-ai afla in fata unui astfel de sicriu? Cum te-ai simti stiind ca cineva a iubit atat de mult persoana decedata incat nu a vrut sa ii accepte moartea si i-a ales un sicriu de sticla in speranta ca persoana respectiva isi va reveni? Dar cum ai reactiona daca ai descoperi chiar sub casa ta un astfel de sicriu si mai ales daca ai afla ca ii apartine unui copil?

Sotii Karner locuiesc in San Francisco si, desi locuiau de mult timp acolo, au decis sa isi remodeleze casa si sa schimbe podeaua. Aceasta decizie le va schimba viata pentru ca vor face o descoperire halucinanta. Impreuna cu muncitorii angajati la indepartarea podelei, sotii Karner au descoperit un sicriu ce parea a data din secolul XIX, sicriul minuscul parea a fi al unui copil iar cand acestia au indepartat pamantul adunat asupra lui, au descoperit ca sicriul avea partea superioara decorata cu doua geamuri intocmai ca sicriul Albei ca Zapada. Surpriza nu s-a oprit aici, dupa ce sicriul a fost curatat, prin geamul superior al acestuia s-a putut vedea o chipul unei fetite tinand in mana un buchet de flori! Iar trupul fetitei parea perfect conservat!

Conform Newsner.com, sotii Karner au alertat atat autoritatile cat si o asociatie americana care se ocupa de funeraliile copiilor abandonati si a persoanelor neidentificate. Povestea sicriului cu mica Alba ca Zapada a facut inconjurul lumii iar specialistii au afirmat ca intr-adevar sicriul dateaza de la sfarsitul secolului XIX chiar daca trupul fetitei a fost perfect conservat. Ceea ce nu stiau inca autoritatile era identitatea fetitei.

Sa nu intelegeti gresit, am prieteni moldoveni si de dincolo si de dincoace de Prut. De data asta insa, din nefericire, postarea mea face referire la zona Moldovei pentru ca este un fel de abis al societatii romanesti. Si asta datorita cazurilor de incest, viol, crime si batjocuri la care sunt supusi copiii si femeile.

Postarea mea vine in urma unor stiri pe care le-ati aflat cu totii din presa, cazurile de viol in care tinerele victime nu isi gasesc dreptatea sunt dese in Romania, dar cazurile in care sunt condamnate de o cvasi-societate, inculta si lipsita de moralitate par sa devina un adevar. Spun cvasi-societate in speranta ca niciodata babele, alcoolici sau parintii abuzivi nu vor fi in stare sa formeze o societate adevarata in Romania. Desi sunt zone in care aceste grupuri de oameni, chiar o formeaza.

In noiembrie 2014, in Vaslui, o tanara navetista pleaca de la liceu spre casa. In statia de autobuz este oprita de un baiat pe care il cunostea si care se ofera sa o duca acasa. Fata accepta, convinsa fiind ca il cunoaste pe tanarul care ii era amic. Pe drum insa, acesta opreste masina la marginea unui camp, o loveste, o violeaza si apoi mai cheama inca trei prieteni. Acestia ii aplica tinerei acelasi tratament si cand se intampla ca fata sa lesine in timpul abuzurilor, baietii fac o pauza de tigara, o stropesc cu apa si alcool si isi continua batjocura si perversiunile sexuale. Intre timp, mai sunt chemati doi prieteni, bucurosi de invitatie si acestia participa la orgie si ii aplica fetei acelasi tratament. Fata spune ca in putinele momente in care se mai putea tine pe picioare si in care mai era constienta de ce i se intampla cersea (!) mila si ii ruga pe agresori sa inceteze. Si au incetat, dupa 3 ore cand ultimii doi sositi la petrecere s-au intors in sat, probabil sa povesteasca altora petrecerea lor de pomina, eventual sa le arate si niste imagini (exista suspiciunea ca tinerii ar fi si filmat episodul desi nu s-au gasit probe sau nu a fost dat publicitatii acest fapt). Cert este ca principalul agresor, cel care se oferise sa o conduca acasa pe eleva de liceu, impreuna cu primii trei sositi la „party” isi fac mila si hotarasc sa dupa victima acasa, convinsi fiind ca au speriat-o indeajuns incat aceasta sa nu ceara ajutor autoritatilor. Numai ca mila lor dureaza mai putin decat ultima tigara din pachet, asa ca pe drum spre casa victimei, mai opresc intr-un sat spre a se lauda unui prieten cu fapta lor si spre a-i oferi si acestuia partea lui de distractie. Oricum, tanara era lesinata, batuta si violata… deja.

Pe Coelho l-am adoptat dupa ce multa vreme, ca multi altii, am considerat ca romanele lui sunt scrise de consoarta si semnate cu pseudonim. Romanele lui Coelho sunt usor de citit, marcate de o filosofie usoara dar totusi plina de floricele, tocmai acest aspect m-a facut sa cred ca sotia sa este cea care ii scrie cartile. Dar, recunosc ca l-am adoptat si ca i-am citit aproape toate romanele, e numai bun de citit in tren sau in drum spre serviciu.

In invingatorul este intotdeauna singur Coelho renunta la obsesia pentru mistic si la ridicarea femeii la rangul de zeita, divinitate sau chiar religie asa cum obisnuieste in mai toate cartile sale. De data aceasta romanul este unul usor politist, cu o atentie desavarsita asupra personajelor, tiparelor umane si a realitatii de zi cu zi. Actiunea se petrece in timpul Festivalului de Film de la Cannes iar Coelho aduce la cunostinta dedesubturi si tipare umane despre care participantii si oamenii din jurul Festivalului (fac acum referire la stafful tehnic) stiu prea bine. 

„Sa nu dea Dumnezeu omului, atata cat poate sa duca pe umeri! Si cate nenorociri nu poate un om sa duca pe umerii lui!

Imi place golanul asta de nu mai pot! De la felul in care scrie, pana la povestea vietii sale. L-am furat tot de la tata, cred ca prima oara am citit si rascitit Codin, una dintre cartile care imi ramane agatata de suflet, orice ar fi. Mos Anghel insa mi-a raspuns la niste intrebari legate de Dumnezeu, de simplitate si de lucrurile care conteaza cu adevarat in viata. Dar mai ales, mi-a reamintit cat de fragili suntem. Iar citatul asta despre cat si cum ni le da Dumnezeu, e filosofie de viata. Prima oara m-am impiedicat de el in Codin, apoi l-am citit si in Chira Chiralina, iar daca apuci sa citesti macar franturi din povestea vietii lui Panait Istrati, intelegi de ce acest citat este omniprezent in scrierile sale.

Cartea este despre un om ajuns la capatul puterilor emotionale, care se avanta intr-un fel de sinucidere prelungita, chinuindu-se cu propriile regrete, decizii si dureri. O automutilare emotionala, un masochism sentimental (!) care va servi lectii de viata celor din jur. Pe alocuri, lectiile de viata oferite de Mos Anghel nepotului sau, si felul in care sunt oferite, se aseamana cu cele din Zorba Grecul fara a fi vorba de inspiratie. Cred ca asemanarea se datoreaza aprecierii si apropierii dintre Kazantzakis si Istrati care au fost buni prieteni.

Mos Anghel este povestea unui om muncitor, iubit si respectat, un om ca toti romanii aia simpli, barbat care isi tine casa si impune respect celor needucati sa respecte. Un pic dur, arogant dar cu dragoste fata de oameni si de Dumnezeu. Insa cand soarta incepe sa il puna la incercari, Mos Anghel mai gaseste in el o sfarama de speranta si lupta pana la ultima suflare chiar daca isi ingroapa sotia si doi copii. Sa fie soarta mai puternica decat omul? Sa mai gaseasca omul puterea de a lupta dupa ce isi ingroapa si al treilea copil? Sa mai gaseasca omul putere sa traiasca demn si moral, cu iubire de oameni si de Dumnezeu? Asta numai romanul ne spune, eu doar va spicuiesc citate!

„A lor e vina (a preotilor), daca astazi eu nu mai am credinta in Dumnezeu. De ce s-au apucat sa ne dea un arhitect atotputernic si care se amesteca intr-una in viata noastra? Nimic nu e adevarat in povestea asta. Dar adevarul trebuie sa fie undeva. Unde? nu stiu. Ce stiu e ca traim, suferim si murim prosteste, fara sa stim nici de ce, nici cum. Mai stiu ca marea noastra greseala e ca alergam prea tare dupa fericire, pe cand viata ramane nepasatoare dorintelor noastre. Daca suntem fericiti, e din intamplare, iar daca suntem nenorociti, e tot din intamplare. In marea asta plina de stanci, care e viata, barca noastra e dusa in voia vanturilor si, oricat am fi de iscusiti, nu putem ocoli mare lucru. Si e zadarnic sa invinuim pe cineva, ori sa ne punem nadejdea in ceva, esti sortit fericirii, ca si nefericirii, inainte de a iesi din pantecul mamei tale. Fericit e cel ce simte cat mai putin, ori deloc. Nimicul pe care-l cere, viata i-l da. Si nenorocit e cel ce simte si vrea, el n-are niciodata indeajuns.”

PROSTITUȚÍE s. f. Act prin care o persoană consimte să întrețină, în mod obișnuit, raporturi sexuale cu un număr nedeterminat de parteneri pentru bani sau anumite avantaje. ◊ Casă de prostituție = bordel. ♦ Viață dusă de o prostituată. ♦ Fig. Înjosire, degradare. – Din fr. prostitution.

• sursa: DEX ’09

Stai, nu-ti lua focuri! Stiu, tu cauti marea iubire si daca te-ai culcat cu vreo 10-12 in ultimii doi ani nu inseamna ca ai preacurvit, pur si simplu n-a fost sa fie… dar stii de ce n-a fost sa fie? pentru ca in loc sa cauti marea iubire aia, despre care vorbesti dar nu prea stii cum s-o conturezi, tu… ti-ai cam dat chilotii jos in functie de interese…

Sa nu-mi spui ca de ala de la distributie n-ai profitat… ai profitat chiar daca omul castiga mai putin decat ti...

Bazaiam pe un blog si am dat de-o poza cu un batran citind la bolta casei… Mi-au dat lacrimile. Parca-l vedeam pe tata citind sub bolta, o imagine care ti se desfasura in fata ochilor imediat ce intrai pe poarta. Daca aveai rabdare si stateai bine cu nervii, mai asteptai 2 secunde pana sa o auzi pe mama si sa o vezi agitandu-se dintr-o parte in alta. „Aurica, mai lasa cartile alea, tu nu vezi ca nu gasesc canta galbena?!”. „Si ce vrei sa faci cu ea, intreba tata fara sa ridice ochii din carte, la ce-ti trebuie canta galbena?!”. „La dracu imi trebuie, la aia! Nu-mi trebuie, dar n-o gasesc!”.

Tata punea cartea pe cotiera scaunului, un scaun mare de masina pe care si-l transformase „in loc de citit”. Se ridica in bastoane si mergea cu fruntea ridicata dar cu corpul aplecat in fata, cauta cu privirea si cand dadea cu ochii de canta ii zicea mamei „Uite-o, fa muiere”, ii arata cu bastonul in directia cantii si se intorcea parca pe calcaie. „Acu, sa te vad ce faci cu ea!”

Il citesc pe Radu de ceva vreme. Cand nu am mai putut oferi raspunsuri ochilor plansi si inimilor frante, recunosc m-am folosit de el. Cand mi se punea cate o intrebare de genul :”de ce barbatii sunt porci”, bagam repede un link de la Radu. M-am folosit de textele lui, le-am citit, le-am urmarit si mi-au placut.

Poate nu scriam textul asta daca nu ma impiedicam zilele trecute de textul unei bloggerite ultra-feminina care il blama pe Radu. Si zic, hopa!

Am fost plecata o perioada, am fost dezamagita, am plans, am iubit, am urat momente pentru care nimeni nu ne pregateste cu adevarat in viata. Mi s-a reamintit ca Dumnezeu da si Dumnezeu ia, ca viata celor dragi noua nu tine de cat de multa dragoste le purtam sau cata nevoie avem de ele, am inteles ca un copil ramane un copil toata viata lui si ca niciodata nu poti mangaia pe crestet un copil si sa ii spui „Fii barbat, de azi vei fi orfan o viata intreaga”. De ce dracu ar mai avea nevoie un om sa fie barbat cand oricum tot ce conta pentru el i-a fost luat?!

Am avut un necaz in solutionarea caruia am avut nevoie de autoritati...

Injur, injur foarte mult. Marinareste, birjereste, injur. Ma scap de furie fara sa dau cu pumnul in masa, scotand cateva expresii care contin de obicei cuvintele pula, pizda, ma-ta. Jignesc injurand. Si nu stiu de ce, mi se pare ca o trimitere la origini e mai putin deranjanta decat un apelativ de genul „prost, idiot, nesimtit”, etc.  Poate e doar parerea mea…

Uneori ma deranjeaza ca injur. Ma strofoc si reusesc de cel mai multe ori sa nu injur in preajma copiilor. Sunt atenta la sensibilitatea lor. Sau imi e teama de intrebarile care ar putea deriva din injuratura mea?!

Dar cel mai mult ma deranjeaza atitudinea de curve virgine pe care o au multi in jurul meu cand injur. „Aoleo, esti fata!, „Aoleo, ce urat vorbesti”, „Cum poti sa spui asa ceva?!”. Si ma blocheaza.