Presar

Bichonu’ – antrenor la Superoameni!

Sursa: Facebook/MihaiNesuFoundation

Imi amintesc cand l-am “cunoscut”. Ma intalnisem cu Vivi R ( cea mai misto si modesta sotie a unui fotbalist roman) si stateam la o barfa, ca fetele, cand apare si el. Micut si palid, cu niste zulufi blonzi care-i acopereau fata. Desi, cred ca freza aia o avea ca sa se camufleze. Era cu maica-sa, se oprisera sa cumpere niste ziare si reviste. A salutat-o timid pe Vivi si a intrebat de sotul ei iar ea ne-a facut cunostinta. Tin minte ca mi s-a parit ca ii frang mana cand i-am strans-o, iar eu n-am decat 40 de kile de aproape 40 de ani! “Stii ce baiat misto e?!” imi zice Vivi, “mai rar asa bun simt. Si uite, la banii lui si la notorietatea lui umbla asa toata ziua, isi ajuta parintii cu orice. Uneori cand se strang toti la mine, mi se pare ca e un copil care sta pe margine. Numai pe teren se transforma. Un baiat de nota 20”. Cu toata rusinea, cred ca l-am facut fatalau. Dar numai in gand. Pe vremea aia, Steaua imi manca multi nervi, mergeam kilometri pe jos seara de la stadion, caram haine mai grele decat mine cand prindeam jobul meu ocazional: verificator de brichete la intrarea pe stadion, asa ca orice fotbalist stelist era zmeu, iar Steaua era cult. Bine c-am imbatranit!

Ne-am mai intalnit ocazional la ziare si mereu saluta cu capul in pamant. Apoi, la un eveniment al Antenei tin minte ca dupa ce s-a cablat mi-a zis sa ii transmit salutari Vivianei. Nu stiu de ce, dar atunci nu l-am mai considerat slab, mi s-a parut ca acea propozitie fusese pentru el un act de curaj si l-am apreciat. Poate chiar era un copil cu mult prea mult bun simt pentru societatea noastra iar eu ma grabisem sa-l cred fatalau.

Au trecut anii si el a aratat numai pe teren cat este de puternic si talentat. Pana intr-o zi, in care borcanul cu tragedii s-a izbit de el si l-a pus la pamant: intai o accidentare stupida la antrenamente (10 mai 2011), apoi paralizie, divort, pierderea parintilor.

Oricine in locul lui, n-ar mai fi fost om. Dar atunci, Bichonu’ a aratat ce poate ca superom. Daca n-a mai putut juca fotbal, a transformat lumea in stadionul lui, toti fostii coechipieri, toate resursele financiare, toti medicii la care fusese si toate tratamentele de care auzise i-au devenit jucatori, iar el, ca un dascal cu experienta si blandete i-a antrenat intr-un meci al viselor: soarta lui nu mai putea fi schimbata, dar a altora DA. Si schimbarea asta a devenit unica miza, a unicului meci pe care Bichonu’ il mai poate juca…. un fatalau…

La multi ani, Mihai Nesu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *