Cum sa iubesti (si) cu genunchii juliti sau…

… un infinit de citate despre iubire si indragostiti, din cartea “Ce ne spunem cand nu ne vorbim” – a lui Chris Simion.

Pe Chris Simion am iubit-o dinainte de a o “cunoaste”. Regiza piese de teatru la terasa mea preferata “La motoare” , si, de acolo de sus, de pe acoperisul TNB-ului impreuna cu mari actori, ne-a adus noua, studentilor amarati si zapaciti, povesti de teatru si artisti cu care fara sa stie, ne-a educat.

Ceva mai tarziu, cand lucram la prima emisie de una singura, “proiectul” cu care castigasem atentia sefilor si o suma cu care ne-am indopat de savarine toata redactia, producatorul m-a chemat in birou. Emotiile erau uriase, iar Monica avea o sugestie: sa o aduc pe Chris Simion pe subiectul meu si sa ne vorbeasca despre piesa “Hell” cu care subiectul se pupa perfect. Stiam piesa, o vazusem. M-am uitat la Monica si tin minte ca i-am zis: “Gagica aia e smechera rau, cred c-a citit si ce nu s-a publicat, nu ma va baga in seama! Decat sa ma duc sa vorbesc cu ea, mai bine ma duc sa ma balacareasca Fatu (pe-atunci era sotul ei) la OTV!” Norocul meu a fost ca Monica si Chris erau prietene si n-a fost nevoie sa lesin pe acoperisul TNB-ului, a fost de-ajuns sa lesin in redactie cu receptorul la ureche. Tin minte ca la finalul discutiei, Chris mi-a zis “Imi place abordarea ta, vino sa vezi piesa, poate iti mai da idei” – “Am vazut-o deja, de vreo doua ori” i-am raspuns mandra de mine si pun pariu ca in momentul ala a zambit. Nu am avut curaj sa o intreb, dar simt ca a zambit.

Ani mai tarziu, cand nu mai eram in tara, cand “la motoare” era doar o amintire a unui adolescent-tarziu, am descoperit cartile ei intr-o librarie. Le-am cumparat pe toate. Asa am descoperit ca “regizoarea aia tinerica”, imbracata in negru, cu bijuterii masive din argint si nascuta parca cu dermatograful la ochi, era mai mult decat “o gagica smechera care cred c-a citit si ce nu s-a publicat”, era mult mai mult. De-un infinit de ori mai mult!

“Ce ne spunem cand nu ne vorbim” n-a fost prima mea alegere. Am inceput calatoria cu “In fiecare zi, Dumnezeu se roaga la Mine”. Apoi, am ajuns la “Ce ne spunem cand nu ne vorbim”. Si am ajuns sa o iubesc si mai tare, chiar si asa, fara sa ne cunoastem cu adevarat, doar cu bucuria unei imbratisari traite candva pe platourile de filmare…

“Ce ne spunem cand nu ne vorbim” e povestea a doi indragostiti, care se iubesc chiar si cand nu mai sunt doi, care se iubesc pana la epuizare si inapoi, care lupta cu frici, cu boli, cu reguli, cu caderi, cu distante, cu ei insisi… cand o sa am timp, promit sa fac o postare speciala pentru aceasta carte, mai ales ca am descoperit si ceva referiri video la ea. Pana atunci insa, va imbuib cu citate despre muulta iubire.

P.S. Fiti fericiti! Aveti alta treaba?!

“Se spune ca oamenii care nu isi gasesc jumatatea vietuiesc ca niste muribunzi si inviaza doar atunci cand se intregesc. Cate fantome pe campul lui Dumnezeu…”

“Poate ca una dintre cele mai simple incercari ale vietii a fost sa ne pierdem pe noi insine, sa dam o scurta vacanta eu-lui, sa ne sufocam si sa ne dam seama ca nici sa murim unul fara altul nu putem, caci pana si moartea noastra e in doi.”

“Cand doua suflete se iubesc, Dumnezeu nu toarna apa doar unuia. Visele nu tin de sete. Doar ca, atunci cand doua suflete se iubesc, in adancul pamantului, acolo unde isi intalnesc radacinile, stiu adevarul. Pot sa minta prin cuvinte, dar nu si prin respiratie, sau prin privire, sau prin gand”…

“Sa nu crezi niciodata ce iti spun. Sa crezi doar ceea ce simti. Nu intotdeauna vorbele contin adevar”.

“Suntem indragostiti pentru ca nu ne cunoastem. Daca am sti ce urmeaza dupa aceea, am trage cat mai mult de indragosteala asta si nu ne-ar mai interesa deloc sa punem intrebari si sa asteptam raspunsuri, am alerga beti, imbatati de noi insine, fara nevoia de luciditate si adevar. Noi vrem insa cu orice pret sa terminam repede cu misterul, crezand ca dupa aceea, in baia de lapte ce urmeaza, descoperim eternitatea. Si cand colo, de cele mai multe ori, intalnim sfarsitul. Caci oamenii nu au curajul sa se arate goi. Le este rusine. De aceea mint. Isi ascund cicatricile, ranile, slabiciunile, defectele, partile vulnerabile care dor la o adiere de vant.”

“Tot ce ni se intampla frumos, urat, divin, diabolic, suntem noi. Vreau sa traiesc cu tine tot. Sa ma satur de tine, sa te vars si apoi sa o luam de la capat.”

“Extraordinar e ca nu ii poti cere celuilalt nimic. Nu-i poti cere omului pe care l-ai lasat sa te coteopeasca cum sa te cotropeasca. Nu-i poti cere sa umble prin tine descult, caci asta ar insemna sa te menajezi. Iubirea nu are cale de mijloc. E nuda. Omului aceluia nu trebuie sa ii ceri. Pe omul acela trebuie sa il ajuti sa simta ce sa iti dea, cum sa calce prin tine, cum sa te cunoasca fara a te zdrobi. Nimeni, in afara ta, nu te cunoaste mai bine. Nimeni nu are de unde sa stie ce te doare si ce nu te doare. Poate, daca ai noroc, sa te intuiasca, dar atat. Si totusi, nu poate sa stie daca acolo unde calca el e carare de munte printre stanci, printre flori sau printre lacrimi.”

“Eram atat de puternica la tine in brate. Stiu ca, daca tu nu ai fi existat ca sa ma inveti sa iubesc, ma pierdeam de mult.”

“Cand iubirea iti produce o suferinta deliranta, ar trebui sa te bucuri. Inseamna ca esti la limita autentica a vietii. Suferinta este singurul semn concret pe care il poti avea in momentul in care iubesti. Suferinta aceea nuda cand rezisti si reusesti sa nu il scoti afara din tine pe celalalt, ci dimpotriva, il accepti, il vezi, il cunosti. Lasandu-l pe celalalt sa te cunoasta, te lasi si pe tine sa il cunosti”.

“Minunea? Coborarea in Infern nu e pe cont propriu in Iubire. E in doi. Este singura situatie in care Iadul nu ne primeste singuri.”

“Nu-mi este frica de nimic in ceea ce ne priveste. Am trecut prin Rai si prin Iad si o sa mai tot trecem prin multe. Faptul ca nu am ramas niciodata acolo este dovada ca ne iubim. Am ramas intotdeauna in noi, nu in afara noastra. Raiul si Iadul le-am adus in noi, nu le-am abandonat. Ne-am indragostit, ne-am alergat, ne-am inselat, ne-am jupuit, ne-am amestecat, ne-am jurat, ne-am ingenuncheat, ne-am zburat, ne-am trait si asa o sa facem pana la ultima suflare, din nou si din nou.”

“Daca nu vrei sa sufoci iubirea, las-o sa zboare fara sa ii dai directia. Cu cat vei incerca mai mult sa conduci omul ca pe un aeroplan, cu atat te abati mai mult de la zborul liber. Zborul inalt nu se cere, se simte. Si niciodata nu o sa poti sa zbori pe un culoar diferit de sufletul tau pereche. Oricat de ratacit esti, la un moment dat ajungi la forma desavarsita, la contopire.”

“Iubirea pe care o avem unul pentru celalalt topeste ce e intre constient, subconstient, inconstient. Nu conteaza in ce timp, in cat timp. Sufletele noastre au devenit doua printr-un accident. Trebuie sa le reintregim ca sa se potoleasca Universul.”