• +45/20694145
  • andreea.letinca@gmail.com

Arhivă etichetă viata

Mi-e dor de tata…

tataBazaiam pe un blog si am dat de-o poza cu un batran citind la bolta casei… Mi-au dat lacrimile. Parca-l vedeam pe tata citind sub bolta, o imagine care ti se desfasura in fata ochilor imediat ce intrai pe poarta. Daca aveai rabdare si stateai bine cu nervii, mai asteptai 2 secunde pana sa o auzi pe mama si sa o vezi agitandu-se dintr-o parte in alta. „Aurica, mai lasa cartile alea, tu nu vezi ca nu gasesc canta galbena?!”. „Si ce vrei sa faci cu ea, intreba tata fara sa ridice ochii din carte, la ce-ti trebuie canta galbena?!”. „La dracu imi trebuie, la aia! Nu-mi trebuie, dar n-o gasesc!”.

Tata punea cartea pe cotiera scaunului, un scaun mare de masina pe care si-l transformase „in loc de citit”. Se ridica in bastoane si mergea cu fruntea ridicata dar cu corpul aplecat in fata, cauta cu privirea si cand dadea cu ochii de canta ii zicea mamei „Uite-o, fa muiere”, ii arata cu bastonul in directia cantii si se intorcea parca pe calcaie. „Acu, sa te vad ce faci cu ea!”

Dezamagiri

Am fost plecata o perioada, am fost dezamagita, am plans, am iubit, am urat momente pentru care nimeni nu ne pregateste cu adevarat in viata. Mi s-a reamintit ca Dumnezeu da si Dumnezeu ia, ca viata celor dragi noua nu tine de cat de multa dragoste le purtam sau cata nevoie avem de ele, am inteles ca un copil ramane un copil toata viata lui si ca niciodata nu poti mangaia pe crestet un copil si sa ii spui „Fii barbat, de azi vei fi orfan o viata intreaga”. De ce dracu ar mai avea nevoie un om sa fie barbat cand oricum tot ce conta pentru el i-a fost luat?!

Am avut un necaz in solutionarea caruia am avut nevoie de autoritati. Solutia inca intarzie sa apara desi a trecut mai bine de o luna si singurele lucruri schimbate au fost increderea mea in oameni si ajutorul primit de la cei dragi pentru a nu ma mai trezi noaptea plangand ca sunt alergata, tunsa si batjocorita.

Ne spunem deseori ca suntem mari sau mici, puternici sau vulnerabili, incercam sa ne gasim, construim si pastram dragostea, dar rareori recunoastem cu adevarat cine suntem, ce simtit si rareori cautam felul in care vrem cu adevarat sa traim, sa construim si sa pastram acel fel, de cele mai multe ori facem compromisuri pe care nu le recunoastem si, uneori, aproape involuntar, mai facem niste adaptari.

Cam astea sunt lucrurile mari care mi-au brazdat sufletul in ultima perioada in care „nu am timp sa scriu„, „nu mai sun asa des”, „uit de diverse aniversari”, sau mai stiu eu ce chestii. Pup, vin cu detalii in curand 🙂.

Crocodilii pland cand isi sfasie hrana; tigrii, niciodata!

Ce am eu? …o sapca, un tricou cu gluga, o mentalitate capricioasa si usor comunista, niste principii de viata dure si usor invechite. Amintiri cu locuri si oameni pe care poate ii voi scuipa vreodata in fata, cu oameni pe care i-am ridicat la rangul de eroi si cu oameni pe care cu siguranta nimeni nu ii va inlocui in sufletul si viata mea. Am o pasiune nebuna pentru poetii crestini, poetii inchisi in perioada comunista, o pasiune nebuna pentru misterul castelului Iuliei Hasdeu si ma declar fan no 1 al documentarelor legate de Lilith, prima femeie a lumii.

Am fost si am ras cu inima plina de bucurie, de emotiile pe care mi le da si azi in 2008, un sat din Romania unde inca nu exista curent electric, dar unde Podul lui Dumnezeu, ramane cea mai frumoasa minune a Creatorului, pentru oamenii care nu stiu carte dar dau nastere la generatii de oameni cu coloane vertebrale.

Am trait saptamani in chin si suferinta, rugandu-L pe Dumnezeu de la capataiul unui bolnav, sa ii mai dea zile. Si Dumnezeu i-a dat…si ma rog acum sa imi dea putere si siguranta sa imi duc promisiunile la capat. Dar Dumnezeu e mare.

Am vazut cu ochii mei, ochi de copii pierduti nu pentru ca nu aveau familie ci pentru ca nu erau doriti de familiile lor, am vazut oameni atat de saraci pentru ca tot ce aveau ei erau banii, am vazut oameni atat de bogati pentru ca se aveau unii pe altii, am vazut lacrimi amare in ochii oamenilor pe care ii iubesc, am vazut lacrimi false in ochii oamenilor pe care i-am exclus din viata mea.

Am trait si am vazut si cu ochii inchisi si cu ochii deschisi. Si o sa mai traiesc, de aceea imi scutur tricoul ala ponosit, imi sterg gluga de praf si merg mai departe. Poate imi lacrimeaza talpile si imi sangereaza ochii, sau poate e invers, sau poate inima mea plange cu lacrimi deloc false, le vad, le stiu, le simt, si mai ales le cunosc. Dar trebuie sa merg mai departe, pentru ca in fond, de asta am plecat de acasa, de asta am plecat de langa oamenii pe care ii iubesc, in fond, de dragul lor merg mai departe!.

Nu-i da inimii tale mai putin decat merita!

Tot primesc mesaje de sarbatori, de incurajare, de una de alta. toti imi ureaza “liniste, dragoste si sanatate”. Mai… poate ca sunt slabanoaga dar chiar asa nesanatoasa par? hmmm poate par la ce fata de somaleza am, poate ca sunt agitata si lumea isi doreste sa ma vada mai linistita….dar cu dragostea….de unde stiti voi ca nu am? ca nu ma plimb de mana cu handralaul prin ninsoare? pai nu ninge de aia 🙂 )) ca nu imi suna telef din 5 in 5 min cu control trafic? suna fratilor si ma enerveaza uneori:)) ca nu am parte de chitibusuri si maruntisuri care conteaza? ba da, am parte!!!

O carte pe care mi-o doream, ( Despre lucrurile simple a Mihaelei Radulescu)  primita pe un peron de gara exact de la un Mos Craciun pe care il iubesc,  valoreaza mult si e semn al dragostei pentru  mine, un telefon primit in miez de noapte doar ca sa vada un om ce face “sefa lui cea zapa” e pentru  mine semn al dragostei, o prietena care imi impartaseste intamplarile ce au facut ca acest Craciun sa fie cel mai frumos din viata mea e pentru  mine semn al dragostei, o prietena care imi spune ca imi citeste blogul in ziua de Craciun e semn al dragostei pentru  mine, o prietena care imi spune si se bucura ca mama ei a acceptat ca ea sa isi ia in viata un partener privat de libertate, e semn al dragostei pt mine, o mogaldeata de om de numai 3 ani care ma ia in brate si imi spune ca ma iubeste e semn al dragostei pentru  mine. un om care isi pune baza si mandria in sora lui si care imi spune ca sunt cea mai buna sora din lume e semn al dragostei pentru  mine.

Si toate sunt semne date de Dumnezeu. Dumnezeul meu ma iubeste! Si daca  nu mai am parte de toate lucrurile de care aveam parte pana luna trecuta, e pentru ca  inima mea inca nu e pregatita sa duca atat de multa dragoste. Si sa am parte de lucruri noi ar trebui sa renunt la cele vechi. Si cum oare as putea renunta>? Cum oare sa ii dau inimii mele mai putin? nu se poate!!! so, daca nu v-ati dat seama Lucik, Lyd, Radu, Monik si Chriss voi sunteti cei care m-ati facut sa ma simt iubita in ultima vreme. Voi alaturi de nepotzik si fratele meu!!! saru mana mult!!

P.S Bucurati-va de Craciun cu sufletul cald si inima impacata!.