Mandria de a fi roman, exprimata prin vot

Turul II al alegerilor prezidentiale a creat multa forfota. In tara, politicieni de carton, mai incolori decat pitipoancele care dau din cur la TV si-ar dori ca noi astia, plecati din tara sa nu mai avem drept de vot. „Romani” cumparati poate c-o galeata de plastic, o punga de zahar si doua brichete ne ureza sa stam in banca noastra ca noi nu avem niciun drept sa alegem pentru tara in care nu mai locuim.
Am sa va povestesc alta data despre dramele romanilor plecati afara, despre cum tineri licentiati sau masteranzi prefera sa spele wc-uri in strainatate decat sa ramana in tara si sa fie chinuiti de sefi, nu superiori lor, aranjati politic.
Azi vreau doar sa va povestesc cum a fost la sectia de votare din Copenhaga. Noi am ajuns putin dupa ora 12, coada era moderata, romanii erau bucurosi ca puteau sa vorbeasca in limba lor fara sa se mai fereasca sau fara sa atraga priviri ciudate. Unii se bucurau ca pleaca acasa de Sarbatori, altii cautau sa isi faca prieteni noi cu care sa petreaca Sarbatorile in stil romanesc, ca sa mai aline dorul, toti se bucurau ca scriu istoria Romaniei, asa de la distanta, facand mici sacrificii si sperand la mai bine.

La un moment dat incepe o imbulzeala, nu tipic romaneasca, nu cu impunsaturi si scandaluri. Un grup de Oameni atragea atentia si primeau numai intrebari de ajutor. El si ea, el vreo 100 de kg si cam 70 de ani, cu un picior care ii dadea batai de cap, un baston si umarul EI de care se sprijinea pentru a sta in picioare. Muta singur piciorul stang, piciorul drept il muta ajutat: in spatele lui, cu mainile sprijinindu-l bine, o tanara (fiica), dupa ce batranul muta piciorul stang, fata baga piciorul ei sub talpa lui dreapta si i-o ridica sau impingea pentru a pasii. In urma lor o doamna la vreo 60 de ani cu doi copii mici, 4-5 ani, nepotii batranului. Desigur, toti romanii au sarit sa isi ofere ajutorul, Alex l-a luat de un umar si aproape l-a ridicat si desigur, toti l-au lasat sa intre inainte. In urma lui, exclamatii de admiratie, indiferent cu cine vota, omul asta avea o vointa de admirat! Noi l-am ajuns in sectie, batranul se scuza ca buletinul de identitate era cam „jerpelit”, ( nu avea Carte de identitate), dar ce mai conteaza, o sa il schimbe „la Sfantu Patru”. Un supraveghetor l-a intrebat daca se descurca doar cu sotia la cabina si daca are nevoie de ajutor ” istoria tarii mele e mai importanta decat o pacatoasa de semiparalizie”. Ei dragilor, meritam noi astia, care traim printre straini cu drag si dor de ai nostri, care trimitem bani in tara, care investim in tara, meritam noi sa votam ? Meritam sa speram la o Romanie normala in care vrem sa traim inainte de a ajunge paralizati in baston?!

 .