Safe Haven
Ma dau in vant dupa cartile lui Nicholas Sparks si ii urmaresc ecranizarile cu aceeasi dragoste si patima. Atunci cand vad filmul dupa ce am citit cartea fac exercitii notabile sa imi scot din minte tot ce stiu vis-a-vis de poveste. Si invers.
Unii spun ca Sparks alege aceleasi teme in cartile sale: marea sau lacul, oricum un peisaj care iti taie respiratia si care ia nastere in jurul unei ape, moartea cuiva, a doua sansa, trecutul, viitorul si o dragoste care naste speranta in fiecare dintre cei care mor sau renasc. Mie imi place Sparks, imi place ca exista cineva care prin intermediul cartilor sau filmelor ne trage de maneca si ne aminteste ca avem o singura viata, o viata pe care trebuie sa o construim dandu-ne a doua sansa si pe care trebuie sa o inconjuram de frumos.
In Safe Haven, Sparks se joaca din nou cu trecutul dureror, pentru unii pierderea sotiei respectiv a mamei, pentru altii, traiul langa o persoana care nu merita ani din viata nimanui. Ii aduce si pe unii si pe altii intr-un peisaj care, normal, taie respiratia oricui si ii lasa sa se aseze fara sa stie ca isi aseaza totodata randurile intr-o poveste de dragoste vindecatoare.
Personajul principal, Katie, fuge de un trecut pe care n-a stiut si nu a mai gasit puterea sa il vindece. Cat despre speranta de a merge mai departe nici nu poate fi vorba, ea alege sa fuga, inclusiv de ea, inclusiv de dragoste. Katie descopera ca nu este asa de pierduta si slaba cum se crede ci chiar pentru unii are un rol important, de a vindeca. Primeste dragoste neconditionata si invata sa daruiasca la fel. Si dupa ce accepta lucrurile asa cum sunt invata si descopera in ea puterea de a se rupe de trecut si de a merge mai departe. MERITA VAZUT!
S-ar putea să-ți placă și
Paulo Coelho – Invingatorul este
Il iubesc si pe ta-su
