Sunt fata simpla, de la tara, dar ma complic usor si repede. Port invataturile familiei mele si ale dascalilor mei, piperez cu atitudine miserupista uneori , si imi place vad ce e mai bun in oameni. Uneori lumea confunda cu naivitate, dar cred ca iti trebuie multa putere si intelepciune pentru a fi naiv. Cu puterea stau bine, la intelepciune stau mai prost. Si la rabdare, dar asta e alta treaba!

Au fost puse bazele formarii mele la Scoala Gimnaziala nr 6 de unde m-am ales cu amintiri si cu prietenii „pe viata”, si da, ma laud ca e mare lucru sa ai prietena din clasa I! Apoi, am studiat la Colegiul National Stefan Odobleja, pentru noi aastia de la tara, liceul pedagogic, de unde iar mi-am acaparat niste amintiri, prieteni si educatie. Dar, mai ales, oameni pe care sa ii port in suflet. Si, pentru ca sunt nehotarata si cu ADHD, am absolvit Facultatea de Filosofie si Jurnalism. N-am filosofat eu prea mult dar am trait niste ani frumosi si experiente interesante ca jurnalist. Despre unele o sa povestesc aici, iar pe altele le tin pentru mine ca nu am bani de avocati!
Scriu cand am timp si cu pathos (unul dintre cuvintele mele preferate), asa ca o sa descoperi si greseli de typing (sper ca nu gramaticale ca imi e rusine de doamna Stanciu si domnisoara Arbanasi) si idei alambicate (nu glumesc cu ADHD-ul). Scriu cand ma zgaraie ceva rau pe suflet si atunci mai folosesc si cuvinte neparfumate, un stil subiectiv si mai rural. (Mehedinti-ul e cel mai frumos loc de pe pamant!) Si mai scriu ca sa ma laud cu oameni, intamplari, evenimente, locuri pe care le descopar si de care ma indragostesc. Poti sa-mi scrii si tu daca vrei, fie in comentarii fie folosind sectiunea de contact. Sa nu ma injuri te rog, daca ma inujuri apesi un buton sensibil si risti sa pice pe tine o ploaie de injuraturi cum n-a vazut Parisul!