• +45/20694145
  • andreea.letinca@gmail.com

Arhivă etichetă dede

Alba ca Zapada a existat! Sicriul ei a fost descoperit in subsolul unei case! VIDEO

Foto: brontehoroine.wordpress.com

Uneori realitatea bate filmul, sau, in acest caz, povestea! Multi dintre noi stiu povestea Albei ca Zapada, printesa moarta si inmormantata intr-un sicriu de sticla pentru a-i putea fi admirata frumusetea. Putini stiu insa ca in secolul XIX, multi alegeau sa isi inmormanteze copiii sau sotiile in sicrie cu capace de sticla, sau sicrie complet realizate din sticla. Motivul era insa halucinant: pentru ca medicina nu era asa avansata, indoliatii inca mai sperau ca persoana decedata sa isi revina si evitau astfel cazurile de sufocare, mai ales ca „intoarcerea dintre morti” era des intalnita in cazul persoanelor care doar lesinau si isi pierdeau cunostinta. 

Ce ai face daca te-ai afla in fata unui astfel de sicriu? Cum te-ai simti stiind ca cineva a iubit atat de mult persoana decedata incat nu a vrut sa ii accepte moartea si i-a ales un sicriu de sticla in speranta ca persoana respectiva isi va reveni? Dar cum ai reactiona daca ai descoperi chiar sub casa ta un astfel de sicriu si mai ales daca ai afla ca ii apartine unui copil?

Sotii Karner locuiesc in San Francisco si, desi locuiau de mult timp acolo, au decis sa isi remodeleze casa si sa schimbe podeaua. Aceasta decizie le va schimba viata pentru ca vor face o descoperire halucinanta. Impreuna cu muncitorii angajati la indepartarea podelei, sotii Karner au descoperit un sicriu ce parea a data din secolul XIX, sicriul minuscul parea a fi al unui copil iar cand acestia au indepartat pamantul adunat asupra lui, au descoperit ca sicriul avea partea superioara decorata cu doua geamuri intocmai ca sicriul Albei ca Zapada. Surpriza nu s-a oprit aici, dupa ce sicriul a fost curatat, prin geamul superior al acestuia s-a putut vedea o chipul unei fetite tinand in mana un buchet de flori! Iar trupul fetitei parea perfect conservat!

Conform Newsner.com, sotii Karner au alertat atat autoritatile cat si o asociatie americana care se ocupa de funeraliile copiilor abandonati si a persoanelor neidentificate. Povestea sicriului cu mica Alba ca Zapada a facut inconjurul lumii iar specialistii au afirmat ca intr-adevar sicriul dateaza de la sfarsitul secolului XIX chiar daca trupul fetitei a fost perfect conservat. Ceea ce nu stiau inca autoritatile era identitatea fetitei.

Mi-e dor de tata…

tataBazaiam pe un blog si am dat de-o poza cu un batran citind la bolta casei… Mi-au dat lacrimile. Parca-l vedeam pe tata citind sub bolta, o imagine care ti se desfasura in fata ochilor imediat ce intrai pe poarta. Daca aveai rabdare si stateai bine cu nervii, mai asteptai 2 secunde pana sa o auzi pe mama si sa o vezi agitandu-se dintr-o parte in alta. „Aurica, mai lasa cartile alea, tu nu vezi ca nu gasesc canta galbena?!”. „Si ce vrei sa faci cu ea, intreba tata fara sa ridice ochii din carte, la ce-ti trebuie canta galbena?!”. „La dracu imi trebuie, la aia! Nu-mi trebuie, dar n-o gasesc!”.

Tata punea cartea pe cotiera scaunului, un scaun mare de masina pe care si-l transformase „in loc de citit”. Se ridica in bastoane si mergea cu fruntea ridicata dar cu corpul aplecat in fata, cauta cu privirea si cand dadea cu ochii de canta ii zicea mamei „Uite-o, fa muiere”, ii arata cu bastonul in directia cantii si se intorcea parca pe calcaie. „Acu, sa te vad ce faci cu ea!”

Dezamagiri

Am fost plecata o perioada, am fost dezamagita, am plans, am iubit, am urat momente pentru care nimeni nu ne pregateste cu adevarat in viata. Mi s-a reamintit ca Dumnezeu da si Dumnezeu ia, ca viata celor dragi noua nu tine de cat de multa dragoste le purtam sau cata nevoie avem de ele, am inteles ca un copil ramane un copil toata viata lui si ca niciodata nu poti mangaia pe crestet un copil si sa ii spui „Fii barbat, de azi vei fi orfan o viata intreaga”. De ce dracu ar mai avea nevoie un om sa fie barbat cand oricum tot ce conta pentru el i-a fost luat?!

Am avut un necaz in solutionarea caruia am avut nevoie de autoritati. Solutia inca intarzie sa apara desi a trecut mai bine de o luna si singurele lucruri schimbate au fost increderea mea in oameni si ajutorul primit de la cei dragi pentru a nu ma mai trezi noaptea plangand ca sunt alergata, tunsa si batjocorita.

Ne spunem deseori ca suntem mari sau mici, puternici sau vulnerabili, incercam sa ne gasim, construim si pastram dragostea, dar rareori recunoastem cu adevarat cine suntem, ce simtit si rareori cautam felul in care vrem cu adevarat sa traim, sa construim si sa pastram acel fel, de cele mai multe ori facem compromisuri pe care nu le recunoastem si, uneori, aproape involuntar, mai facem niste adaptari.

Cam astea sunt lucrurile mari care mi-au brazdat sufletul in ultima perioada in care „nu am timp sa scriu„, „nu mai sun asa des”, „uit de diverse aniversari”, sau mai stiu eu ce chestii. Pup, vin cu detalii in curand 🙂.

Tu ai curajul sa spui P*LA ?!

citate voltaireInjur, injur foarte mult. Marinareste, birjereste, injur. Ma scap de furie fara sa dau cu pumnul in masa, scotand cateva expresii care contin de obicei cuvintele pula, pizda, ma-ta. Jignesc injurand. Si nu stiu de ce, mi se pare ca o trimitere la origini e mai putin deranjanta decat un apelativ de genul „prost, idiot, nesimtit”, etc.  Poate e doar parerea mea…

Uneori ma deranjeaza ca injur. Ma strofoc si reusesc de cel mai multe ori sa nu injur in preajma copiilor. Sunt atenta la sensibilitatea lor. Sau imi e teama de intrebarile care ar putea deriva din injuratura mea?!

Dar cel mai mult ma deranjeaza atitudinea de curve virgine pe care o au multi in jurul meu cand injur. „Aoleo, esti fata!, „Aoleo, ce urat vorbesti”, „Cum poti sa spui asa ceva?!”. Si ma blocheaza.

I love the lovebug

Dumnezeu mai avea nevoie de un inger…

 

… si l-a luat pe-al meu….

Daca mi-ar fi placut vreun Aiurel imposibil de cumparat, ea l-ar fi „luat” pentru mine, in vremuri in care nu aveam unde sa stam, ne tineam lucrurile in depozitul magazinului unde lucram, faceam baie in baia companiei unde lucra ea si dormeam pe rand, pe niste scaune.

Eu am pocnit administratora caminului, ea a sarit de la etajul doi al caminului…

Ne cumparam hainute si le purtam cu schimbul, nici una din noi nu gatea, dar exista mac-ul.

Stia ce si cum s-o spuna, astfel ca radeam cand ma certa si plangeam cand imi spunea cat ma iubeste. Sarcastica si diplomata in acelasi timp, te facea proasta din doua cuvinte si nu isi pierdea niciodata cumpatul, a scapat vreo doi handralai de bataie intr-un bar fantomatic! Desteapta pana in maduva oaselor si ironica pana dincolo de ea.

Un copil haios, cu o pofta nebuna de ras si cu o inima incomensurabila. Azi nu-i mai arde soarele in ochi… Azi ii mai arde doar o lumanare la capatai…. si nu vreau sa fiu rea, dar trebuie sa recunosc ca Dumnezeu nu se prea pricepe la glume, ori asta a fost cea mai proasta gluma a Lui, ori avea nevoie acolo de un inger cu multe glume…

Crocodilii pland cand isi sfasie hrana; tigrii, niciodata!

Ce am eu? …o sapca, un tricou cu gluga, o mentalitate capricioasa si usor comunista, niste principii de viata dure si usor invechite. Amintiri cu locuri si oameni pe care poate ii voi scuipa vreodata in fata, cu oameni pe care i-am ridicat la rangul de eroi si cu oameni pe care cu siguranta nimeni nu ii va inlocui in sufletul si viata mea. Am o pasiune nebuna pentru poetii crestini, poetii inchisi in perioada comunista, o pasiune nebuna pentru misterul castelului Iuliei Hasdeu si ma declar fan no 1 al documentarelor legate de Lilith, prima femeie a lumii.

Am fost si am ras cu inima plina de bucurie, de emotiile pe care mi le da si azi in 2008, un sat din Romania unde inca nu exista curent electric, dar unde Podul lui Dumnezeu, ramane cea mai frumoasa minune a Creatorului, pentru oamenii care nu stiu carte dar dau nastere la generatii de oameni cu coloane vertebrale.

Am trait saptamani in chin si suferinta, rugandu-L pe Dumnezeu de la capataiul unui bolnav, sa ii mai dea zile. Si Dumnezeu i-a dat…si ma rog acum sa imi dea putere si siguranta sa imi duc promisiunile la capat. Dar Dumnezeu e mare.

Am vazut cu ochii mei, ochi de copii pierduti nu pentru ca nu aveau familie ci pentru ca nu erau doriti de familiile lor, am vazut oameni atat de saraci pentru ca tot ce aveau ei erau banii, am vazut oameni atat de bogati pentru ca se aveau unii pe altii, am vazut lacrimi amare in ochii oamenilor pe care ii iubesc, am vazut lacrimi false in ochii oamenilor pe care i-am exclus din viata mea.

Am trait si am vazut si cu ochii inchisi si cu ochii deschisi. Si o sa mai traiesc, de aceea imi scutur tricoul ala ponosit, imi sterg gluga de praf si merg mai departe. Poate imi lacrimeaza talpile si imi sangereaza ochii, sau poate e invers, sau poate inima mea plange cu lacrimi deloc false, le vad, le stiu, le simt, si mai ales le cunosc. Dar trebuie sa merg mai departe, pentru ca in fond, de asta am plecat de acasa, de asta am plecat de langa oamenii pe care ii iubesc, in fond, de dragul lor merg mai departe!.

Uraste-ma si va ramane doar un pas pana la iubire…

 

Imi iau fata in palme si incerc sa plang. Ma uit in ochii tai si imi vad fiecare greseala, imi vad fiecare pas judecat gresit. Stii ca te-am iubit? Stii ca n-am mintit , cu nimic, absolut nicio secunda? Stii pe dracu! Stii sa imi judeci fiecare fapta, fiecare vorba, stii sa ma certi pentru bratele care m-au strans cand faceai pe nebunul, stii sa urli pentru palmele care imi stergeau lacrimile de dorul tau cand imi spuneai ca sunt copil si ca eu am vrut asa! Habar nu ai tu ce am vrut eu! Habar nu ai tu cum ti-am daruit fiecare parte din mine, fiecare gura de aer pe care am respirat-o, fiecare lacrima si fiecare suras, habar nu ai tu cate nopti cu vise cu tot, cu luna cu tot, cu cer cu tot, ti le-am daruit inainte sa crezi ca le-ai putea avea. Si tu ma judeci ca pe o jucarie de care inca nu te-ai plictisit sa te joci dar pe care te-ai plictisit sa o iubesti…

Imi spui ca nu suntem fericiti din cauza mea… spune dracu ca nu esti fericit din cauza orgoliului tau idiot care pe zi ce trece se alimenteaza nejustificat, spune ca nu esti fericit din teama ca intr-o zi ar trebui sa platesti pentru toate lacrimile curse din vina ta, pentru toate lacrimile pe care eu le-am plans…

Nu-i da inimii tale mai putin decat merita!

Tot primesc mesaje de sarbatori, de incurajare, de una de alta. toti imi ureaza “liniste, dragoste si sanatate”. Mai… poate ca sunt slabanoaga dar chiar asa nesanatoasa par? hmmm poate par la ce fata de somaleza am, poate ca sunt agitata si lumea isi doreste sa ma vada mai linistita….dar cu dragostea….de unde stiti voi ca nu am? ca nu ma plimb de mana cu handralaul prin ninsoare? pai nu ninge de aia 🙂 )) ca nu imi suna telef din 5 in 5 min cu control trafic? suna fratilor si ma enerveaza uneori:)) ca nu am parte de chitibusuri si maruntisuri care conteaza? ba da, am parte!!!

O carte pe care mi-o doream, ( Despre lucrurile simple a Mihaelei Radulescu)  primita pe un peron de gara exact de la un Mos Craciun pe care il iubesc,  valoreaza mult si e semn al dragostei pentru  mine, un telefon primit in miez de noapte doar ca sa vada un om ce face “sefa lui cea zapa” e pentru  mine semn al dragostei, o prietena care imi impartaseste intamplarile ce au facut ca acest Craciun sa fie cel mai frumos din viata mea e pentru  mine semn al dragostei, o prietena care imi spune ca imi citeste blogul in ziua de Craciun e semn al dragostei pentru  mine, o prietena care imi spune si se bucura ca mama ei a acceptat ca ea sa isi ia in viata un partener privat de libertate, e semn al dragostei pt mine, o mogaldeata de om de numai 3 ani care ma ia in brate si imi spune ca ma iubeste e semn al dragostei pentru  mine. un om care isi pune baza si mandria in sora lui si care imi spune ca sunt cea mai buna sora din lume e semn al dragostei pentru  mine.

Si toate sunt semne date de Dumnezeu. Dumnezeul meu ma iubeste! Si daca  nu mai am parte de toate lucrurile de care aveam parte pana luna trecuta, e pentru ca  inima mea inca nu e pregatita sa duca atat de multa dragoste. Si sa am parte de lucruri noi ar trebui sa renunt la cele vechi. Si cum oare as putea renunta>? Cum oare sa ii dau inimii mele mai putin? nu se poate!!! so, daca nu v-ati dat seama Lucik, Lyd, Radu, Monik si Chriss voi sunteti cei care m-ati facut sa ma simt iubita in ultima vreme. Voi alaturi de nepotzik si fratele meu!!! saru mana mult!!

P.S Bucurati-va de Craciun cu sufletul cald si inima impacata!.

Cine ne da dreptul la fericire? – scrisoare pentru Mara

blog dragosteM-ai intrebat daca suntem intregi intotdeauna langa “frumos” si ti-am raspuns ca frumosul nu exista, e frumos ceea ce ne placea noua, ca fiecare din noi avem sistemul nostru de valori.

M-ai intrebat de ce cautam in alta parte, cautam in alta parte atunci cand nu suntem intregi, cand undeva, ceva se misca. Nu se cheama infidelitate, se cheama fisura, e dorinta si nevoia noastra de evolutie. M-ai intrebat de ce lucrurile nu sunt roz, fetele nu traiesc in castele de clestar si de ce baietii nu calaresc pe cai albi. M-ai intrebat de ce visam atat si nu putem fi realisti si m-ai intrebat de ce nu esti fericita. Ti-am raspuns ca esti fericita.