Nikos Kazantzakis – Zorba Grecul

Exista o carte in lumea asta, care mi-a dat nume, dar cartea care mi-a marcat sufletul, este cu siguranta, aceasta capodopera a lui Kzantzakis. Imi amintesc ca mai aveam cateva pagini pana sa citesc finalul, plangeam ca un copil si umblam cu cartea in geanta oriunde mergeam, dar nu voiam sa o termin de citit.  Mi se parea ca citind-o, mi-as pierde viata, as pierde trairile si sentimentele pe are le-am descoperit citind-o.

„Zorba Grecul” mi-a schimbat perceptia despre viata, relatia cu Dumnezeu, relatia cu ceilalti. Mi-a schimbat perceptia despre ceea ce le datoram cu adevarat celor din jurul nostru. Pentru mine, nu este o carte care iti schimba sau iti salveaza viata ci este o carte care te trezeste la viata.

Chiar daca ati vizionat filmul, nu ezitati sa cititi cartea, impactul asupra voastra va fi mult mai puternic, mai intim si mai devastator. Nu am sa va povestesc firul cartii, nu asta vreau. Dar am sa va introduc in lumea lui Zorba cu un citat care ma face mereu sa plang. Spor la citit!

“Mi-am amintit de-o dimineata in care am descoperit gogoasa unui vierme de matase in scorbura unui copac in clipa in care fluturele sfarama invelisul si se pregatea sa iasa. Am asteptat o buna bucata de timp, dar prea intarzia sa apara si eram grabit. Enervat m-am aplecat si ma inceput sa il incalzesc cu rasuflarea mea…Il incalzeam, nerabdator si minunea a inceput sa se infiripe sub ochii mei intr-un ritm mai rapid decat al naturii…Invelisul s-a desfacut, fluturele a iesit tarandu-se si n-am sa uit niciodata dezgustul de care am fost cuprins atunci: aripile ii erau inca lipite si se chinuiau zbatandu-se cu tot cu trupusorul lui, sa si le desfaca. Aplecat asupra lui, il ajutam cu rasuflarea mea. In zadar. O nerabdatoare maturatie era necesara si desfacerea aripilor trebuia sa se faca incet, la soare:acum era prea tarziu. Rasuflarea mea obligase fluturele sa se iveasca, mototolit, inainte de soroc. Se zbatea disperat si dupa cateva secunde, mi-a murit…in palma… Pentru ca azi inteleg foarte bine, fortarea marilor legi, e un pacat de moarte. In treburi din acestea nu trebuie sa ne grabim, sa fim nerabdatori, ci sa urmam cu incredere ritmul vesnic…”

“Cocosii aceia tineri care calca gainile in doi timpi si trei miscari s-apoi se umfla in pene, se urca pe gramada de gunoi si incep sa chiraie si sa se fuduleasca. Nu la gaini se uita ci la creasta lor”. Asta ar trebui sa retina toate femeile care uita zicala romaneasca „la pomu` laudat sa nu te duci cu sacul”, pentru ca barbatii aia atat de „populari” dupa care alearga toate, nu sunt decat… niste cocosi! Si nu am zis-o eu, ci Zorba!

“Cand o femeie te cheama sa-mparti culcusu cu ea, tinere, si nu te duci, sufletul tau e pierdut! Femeia aceea, va ofta in ziua Marii Judecati a lui Dumnezeu si oftatul acela, oricin-ai fi tu si oricate fapte bune ai si savarsit, te va pravali in iad!” Asta e cu dus si intors, ramane de comentat.

Despre Craciun si Nasterea Domnului: “Daca s-ar fi spus , “Azi s-a nascut Lumina” ideea n-ar fi ajuns la inima omului, n-ar fi devenit legenda si n-ar fi cucerit lumea… N-ar fi exprimat decat un fenomen fizic normal si nu ne-ar fi ravasit imaginatia. Dar lumina care se naste in miez de iarna, a devenit copil, copilul a devenit Dumnezeu si iata ca de douazeci de veacuri sufletul nostru il tine la san si il alapteaza…”

“Pentru ca se face treaba pe jumatate, ca-si spun oamenii oful pe jumatate, ca-s pacatosi pe jumatate sau cinstiti pe jumatate, de-aia e lumea in starea jalnica in care e acum. Mergi pana la capat, loveste cu putere, nu-ti fie teama si vei birui. Bunului Dumnezeu ii e de o suta de ori mai scarba de-o jumatate de drac decat de-un drac si jumatate.” Acum, intelegeti de ce am incetat sa fiu un drac si jumatate si am ales sa fiu drac la dublu? 😛

“Catadiceste bunul Dumnezeu sa-si bata capul cu niste ravne si sa le tina socoteala? Si sa se supere, sa tune si sa fulgere, sa-si faca inima rea ca ai facut un pas gresit si ai nimerit peste muierea viermelui de-alaturi? Sau ca ai mancata o bucata de carne in Vinerea Mare?”

Despre viata si moarte: ” Moartea murea in fiecare clipa, renascand in fiecare clipa ca si viata. De mii si mii de ani, flacai si fete joaca… si vor juca inca mii si mii de ani cu chipul mistuit de dorinta. Chipurile se schimba, se istovesc, se intorc in pamant; dar se ivesc altele care sa le ia locul. Nu e decat un singur dansator cu nenumarate masti, nemuritor si care are intotdeauna douazeci de ani”. E usor citatul, face referire la un obicei grec de a se incinge o hora atunci cand cineva murea. Si hora asta jucata doar de tineri, ca un paradox al vietii: batranii mor, tinerii traiesc si de fapt nimeni nu moare niciodata definitiv si nimeni nu traieste niciodata definitiv, toti murim si ne nastem la infinit.

“Nu exista surd mai rau decat cel care nu vrea sa auda!”

.