Cu talpile goale

Statuia Danubia, tesatoarea de povesti

Cum mergi dinspre Severin spre Orsova, printre gramezi de gunoaie si buruieni crescute in voia Domnului si nepasarea omului, apare ea, statuia Danubia.

Statuia Danubia, Orsova
Sculptor Patriciu (Patrick) Mateescu

Sunt plecata de acasa de pe la 17 si-un pic dar nu-mi amintesc vreo reintoarcere, scurta sau lunga, in care sa nu fi trecut pe la Ruine sau pe la Doamna, asa ii spun eu Danubiei. Si tare ma amuzam cand lucram in Antena si MR avea porecla ” Doamna”, de cate ori auzeam vorbindu-se despre ea, eu ma gandeam la statuia mea.

Despre Doamna Danubia am mai scris in ziarul local, ma durea nepasarea in care era lasata. Situata intr-o parcare de pe marginea drumului, impunatoarea statuie de aproape sapte metri s-a transformat usor dintr-un omagiu intr-o toaleta publica pentru turisti si caini. Soclul ei e de multi ani spatiu pentru grafitti-uri nereusite. Cat despre povestea ei, nu cred ca o stiu multi. Si pentru ca in ciuda atitudinii belicoase, sunt iubitoare de povesti despre frumos, am sa va spun intai povestea cu care am crescut eu si care m-a facut sa o port in suflet. Statuia Danubia reprezinta o mama care isi plange copiii inghititi de Dunare, in fuga lor spre libertate, o mama care aduce ofrande in amintirea lor.

Adevarul e pe aproape. Insa, desi mor de dragul ei, desi am tone de poze cu ea in diverse momente ale zilei sau ale degradarii ei (din nefericire, momentan nu am acces la ele, dar voi updata postarea), nu am scris niciodata de ea pe blog. Conversatiile mele cu Doamna si vizitele mele la ea, le-am purtat in suflet ca pe multe alte povesti pe care mi-e teama sa le povestesc, ca nu cumva sa-si piarda magia. Pana intr-o zi cand… intamplator, dau peste un material cu Patriciu Mateescu, sculptorul statuii Danubia, si zic, omul asta merita sa vorbesti despre el si darurile lui minunate facute unei Romanii in care nu mai traieste de ani buni si care nu-i acorda nici macar un sfert din recunostinta internationala de care are parte. Si cum ar fi oare, sa ajung sa vorbesc cu el despre Danubia mea iubita?! Fac munca de documentare, verific informatia din cel putin doua surse si dau de niste povesti triste si tehnice, apoi vad tradus in multe limbi, pe siteuri asa zis turistice, o gogomanie: statuia dedicata celor care si-au pierdut viata in valurile Dunarii, incercand sa treaca fraudulos spre libertate, reprezinta “o femeie gata sa sara in Dunare”. Cat de multa umilinta ii pot aduce acestei statui? Cat sa mai indure Danubia mea draga?

Statuia din gresie ceramica, inalta de 6,5 metri, este realizata GRATUIT de sculptorul Patriciu Mateescu, este un omagiu adus celor care si-au pierdut viata incercand sa treaca Dunarea inot, sub speranta libertatii. Aproape sase ani a lucrat la ea Patriciu Mateescu, considerat “creatorul scolii romanesti de ceramica”, aflat deja de 11 ani pe meleaguri straine atunci cand s-a apucat de aceasta lucrare. S-a bucurat enorm cand cei de la fabrica din Tarnaveni l-au ajutat gratuit cu ceramica aferenta, iar cei de la Primaria Orsova au instalat-o gratuit in cadrul unei ceremonii religioase organizate de Manastirea Sfanta Ana din Orsova.

Ca orice OM mare, Patriciu Mateescu vorbeste cu bucurie, decenta si simplitate despre lucrarile sale, despre darurile pe care le-a facut multor orase din Romania. Desi nu l-am cunoscut, mi-l inchipui mustacind la povestea mea cu mama care isi plange copiii inghiti de Dunare, stiti de ce? Pentru ca desi nu s-a aratat revoltat de povestea femeii pregatite sa se arunce in Dunare, domnul Mateescu mi-a scris decent, si fara nicio obligatie, adevarata poveste a Doamnei Danubia. Sa va spun cat de mare m-am simtit ca si-a rapit din timp doar ca sa-mi astampere revolta?

“Nu e nici o filozofie cu semnificatia ei, am facut-o spre a cinsti memoria celor care au murit impuscati incercand sa traverseze Dunarea spre libertate. Libertatea e o voluptate si Danubia ofera o coroana a abundentei acestor eroi ai libertatii!” – Patriciu (Patrick) Mateescu, sculptor.

Cum as fi putut sa nu va povestesc despre Danubia mea si sa nu ma laud ca ii stiu povestea chiar de la creatorul ei, caruia ii multumesc din suflet pentru timpul acordat. Poate pentru domnia sa, e doar un mail, pentru mine e o raza de soare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *