Monthly Archives august 2015

Panait Istrati – Mos Anghel

„Sa nu dea Dumnezeu omului, atata cat poate sa duca pe umeri! Si cate nenorociri nu poate un om sa duca pe umerii lui!

Imi place golanul asta de nu mai pot! De la felul in care scrie, pana la povestea vietii sale. L-am furat tot de la tata, cred ca prima oara am citit si rascitit Codin, una dintre cartile care imi ramane agatata de suflet, orice ar fi. Mos Anghel insa mi-a raspuns la niste intrebari legate de Dumnezeu, de simplitate si de lucrurile care conteaza cu adevarat in viata. Dar mai ales, mi-a reamintit cat de fragili suntem. Iar citatul asta despre cat si cum ni le da Dumnezeu, e filosofie de viata. Prima oara m-am impiedicat de el in Codin, apoi l-am citit si in Chira Chiralina, iar daca apuci sa citesti macar franturi din povestea vietii lui Panait Istrati, intelegi de ce acest citat este omniprezent in scrierile sale.

Cartea este despre un om ajuns la capatul puterilor emotionale, care se avanta intr-un fel de sinucidere prelungita, chinuindu-se cu propriile regrete, decizii si dureri. O automutilare emotionala, un masochism sentimental (!) care va servi lectii de viata celor din jur. Pe alocuri, lectiile de viata oferite de Mos Anghel nepotului sau, si felul in care sunt oferite, se aseamana cu cele din Zorba Grecul fara a fi vorba de inspiratie. Cred ca asemanarea se datoreaza aprecierii si apropierii dintre Kazantzakis si Istrati care au fost buni prieteni.

Mos Anghel este povestea unui om muncitor, iubit si respectat, un om ca toti romanii aia simpli, barbat care isi tine casa si impune respect celor needucati sa respecte. Un pic dur, arogant dar cu dragoste fata de oameni si de Dumnezeu. Insa cand soarta incepe sa il puna la incercari, Mos Anghel mai gaseste in el o sfarama de speranta si lupta pana la ultima suflare chiar daca isi ingroapa sotia si doi copii. Sa fie soarta mai puternica decat omul? Sa mai gaseasca omul puterea de a lupta dupa ce isi ingroapa si al treilea copil? Sa mai gaseasca omul putere sa traiasca demn si moral, cu iubire de oameni si de Dumnezeu? Asta numai romanul ne spune, eu doar va spicuiesc citate!

„A lor e vina (a preotilor), daca astazi eu nu mai am credinta in Dumnezeu. De ce s-au apucat sa ne dea un arhitect atotputernic si care se amesteca intr-una in viata noastra? Nimic nu e adevarat in povestea asta. Dar adevarul trebuie sa fie undeva. Unde? nu stiu. Ce stiu e ca traim, suferim si murim prosteste, fara sa stim nici de ce, nici cum. Mai stiu ca marea noastra greseala e ca alergam prea tare dupa fericire, pe cand viata ramane nepasatoare dorintelor noastre. Daca suntem fericiti, e din intamplare, iar daca suntem nenorociti, e tot din intamplare. In marea asta plina de stanci, care e viata, barca noastra e dusa in voia vanturilor si, oricat am fi de iscusiti, nu putem ocoli mare lucru. Si e zadarnic sa invinuim pe cineva, ori sa ne punem nadejdea in ceva, esti sortit fericirii, ca si nefericirii, inainte de a iesi din pantecul mamei tale. Fericit e cel ce simte cat mai putin, ori deloc. Nimicul pe care-l cere, viata i-l da. Si nenorocit e cel ce simte si vrea, el n-are niciodata indeajuns.”

Read More