• +45/20694145
  • andreea.letinca@gmail.com

Arhivă anuală2015

Paulo Coelho – Invingatorul este intotdeauna singur

Pe Coelho l-am adoptat dupa ce multa vreme, ca multi altii, am considerat ca romanele lui sunt scrise de consoarta si semnate cu pseudonim. Romanele lui Coelho sunt usor de citit, marcate de o filosofie usoara dar totusi plina de floricele, tocmai acest aspect m-a facut sa cred ca sotia sa este cea care ii scrie cartile. Dar, recunosc ca l-am adoptat si ca i-am citit aproape toate romanele, e numai bun de citit in tren sau in drum spre serviciu.

In invingatorul este intotdeauna singur Coelho renunta la obsesia pentru mistic si la ridicarea femeii la rangul de zeita, divinitate sau chiar religie asa cum obisnuieste in mai toate cartile sale. De data aceasta romanul este unul usor politist, cu o atentie desavarsita asupra personajelor, tiparelor umane si a realitatii de zi cu zi. Actiunea se petrece in timpul Festivalului de Film de la Cannes iar Coelho aduce la cunostinta dedesubturi si tipare umane despre care participantii si oamenii din jurul Festivalului (fac acum referire la stafful tehnic) stiu prea bine. 

Panait Istrati – Mos Anghel

„Sa nu dea Dumnezeu omului, atata cat poate sa duca pe umeri! Si cate nenorociri nu poate un om sa duca pe umerii lui!

Imi place „golanul” asta de nu mai pot! De la felul in care scrie, pana la povestea vietii sale. L-am furat tot de la tata, cred ca prima oara am citit si rascitit Codin, una dintre cartile care imi ramane agatata de suflet, orice ar fi. Mos Anghel insa mi-a raspuns la niste intrebari legate de Dumnezeu, de simplitate si de lucrurile care conteaza cu adevarat in viata. Dar mai ales, mi-a reamintit cat de fragili suntem. Iar citatul asta despre cat si cum ni le da Dumnezeu, e filosofie de viata. Prima oara m-am impiedicat de el in Codin, apoi l-am citit si in Chira Chiralina, iar daca apuci sa citesti macar franturi din povestea vietii lui Panait Istrati, intelegi de ce acest citat este omniprezent in scrierile sale.

Cartea este despre un om ajuns la capatul puterilor emotionale, care se avanta intr-un fel de sinucidere prelungita, chinuindu-se cu propriile regrete, decizii si dureri. O automutilare emotionala, un masochism sentimental (!) care va servi lectii de viata celor din jur. Pe alocuri, lectiile de viata oferite de Mos Anghel nepotului sau, si felul in care sunt oferite, se aseamana cu cele din Zorba Grecul fara a fi vorba de inspiratie. Cred ca asemanarea se datoreaza aprecierii si apropierii dintre Kazantzakis si Istrati care au fost buni prieteni.

Mos Anghel este povestea unui om muncitor, iubit si respectat, un om ca toti romanii aia simpli, barbat care isi tine casa si impune respect celor needucati sa respecte. Un pic dur, arogant dar cu dragoste fata de oameni si de Dumnezeu. Insa cand soarta incepe sa il puna la incercari, Mos Anghel mai gaseste in el o sfarama de speranta si lupta pana la ultima suflare chiar daca isi ingroapa sotia si doi copii. Sa fie soarta mai puternica decat omul? Sa mai gaseasca omul puterea de a lupta dupa ce isi ingroapa si al treilea copil? Sa mai gaseasca omul putere sa traiasca demn si moral, cu iubire de oameni si de Dumnezeu? Asta numai romanul ne spune, eu doar va spicuiesc citate!

„A lor e vina (a preotilor), daca astazi eu nu mai am credinta in Dumnezeu. De ce s-au apucat sa ne dea un arhitect atotputernic si care se amesteca intr-una in viata noastra? Nimic nu e adevarat in povestea asta. Dar adevarul trebuie sa fie undeva. Unde? nu stiu. Ce stiu e ca traim, suferim si murim prosteste, fara sa stim nici de ce, nici cum. Mai stiu ca marea noastra greseala e ca alergam prea tare dupa fericire, pe cand viata ramane nepasatoare dorintelor noastre. Daca suntem fericiti, e din intamplare, iar daca suntem nenorociti, e tot din intamplare. In marea asta plina de stanci, care e viata, barca noastra e dusa in voia vanturilor si, oricat am fi de iscusiti, nu putem ocoli mare lucru. Si e zadarnic sa invinuim pe cineva, ori sa ne punem nadejdea in ceva, esti sortit fericirii, ca si nefericirii, inainte de a iesi din pantecul mamei tale. Fericit e cel ce simte cat mai putin, ori deloc. Nimicul pe care-l cere, viata i-l da. Si nenorocit e cel ce simte si vrea, el n-are niciodata indeajuns.”

Ou kinder

Facem pariu ca te prostituezi?

PROSTITUȚÍE s. f. Act prin care o persoană consimte să întrețină, în mod obișnuit, raporturi sexuale cu un număr nedeterminat de parteneri pentru bani sau anumite avantaje. ◊ Casă de prostituție = bordel. ♦ Viață dusă de o prostituată. ♦ Fig. Înjosire, degradare. – Din fr. prostitution.

  • sursa: DEX ’09

Stai, nu-ti lua focuri! Stiu, tu cauti marea iubire si daca te-ai culcat cu vreo 10-12 in ultimii doi ani nu inseamna ca ai preacurvit, pur si simplu n-a fost sa fie… dar stii de ce n-a fost sa fie? pentru ca in loc sa cauti marea iubire aia, despre care vorbesti dar nu prea stii cum s-o conturezi, tu… ti-ai cam dat chilotii jos in functie de interese…

Sa nu-mi spui ca de ala de la distributie n-ai profitat… ai profitat chiar daca omul castiga mai putin decat tine! Cine te-a ajutat sa impachetezi mobila veche si sa o duci cu japca la maica-ta?! Cu cine ai cumparat mobila cea noua, cine ti-a adus-o acasa si ti-a urcat-o pe scari? Si cine ti-a montat-o? si mobila… Cine iti hranea orgoliul cu flori si mesaje siropoase ca asa vazuse el prin filme si voia sa te dea pe spate? In fond, il pocnise norocul cu o bunaciune care avea si cariera si nu ii pasa de diferentele financiare dintre ei… ce nu stia el saracu e ca tu erai in perioada aia in care aveai nevoie de hrana pentru orgoliu iar el era un fel de fastfood autolivrat. Ce drag iti era cand ii sclipeau ochii lu ma-ta cand il auzea vorbind de casatorie si de copii! Dar te-ai plictisit repede. Oricum, ai invatat ceva din treaba asta, ca tu NU VREI unul care sa castige mai putin decat tine, tu vrei trandafiri mov nu garoafe!

Si asa ai trecut la ingamfatul de la vanzari. Arogant pana in maduva oaselor, nu se lasa usor, iar cand ieseati in oras cu colegii de serviciu avea grija sa aleaga el locatia! Deh, omul era umblat, stia ce voia. Ti s-au rotit ochii in cap ca sfarlezele cand te ducea prin restaurante fine si citeai meniul ca pe o carte de filosofie sau cand te suna noaptea sa te pregatesti de un city break. Ce nu stiai tu este ca el stia foarte bine ce voia, iar el NU VOIA sa se complice prea tare cu o femeie. Dar si din treaba asta ai invatat ceva, te-ai invatat cu lucruri fine, plimbari exotice si ti-ai propus sa muncesti si mai mult, sa castigi si mai mult ca sa nu (mai) spuna cineva vreodata ca te-a scos in lume…

Apoi, a urmat perioada aia nasoala, cand munceai ca MIG-ul si nu aveai timp de tine. Devenisei colerica la serviciu, unde nimic nu se ridica la standardele tale perfectioniste, si, aproape depresiva acasa, cand mai descopereai cate un rid sau cate o poza pe facebook cu una care s-a maritat si a turnat si vreo doi copii. Una mai nasoala decat tine si care castiga si mai putin. Ei, dar in perioada asta ti-ai redescoperit prietenele! Ma rog, pe alea care te mai cunosteau, care iti raspundeau la telefon cand ti se nazarea tie ca ai chef de iesit pe undeva, pe alea mai puse pe distractie care stiau cluburi si patroni de club si pe care le invidiai pe furis! Ai tinut-o langa o perioada, pana cand ti-ai dat seama ca astea cam uita sa plateasca, te cam sar din cadourile primite de la clientii firmei, cadouri pe care le-ai facut tu initial, si, dupa o perioada de nopti nedormite, o schimbare radicala a nuantei parului si dupa ce l-ai cunoscut pe patronul unui club, le-ai dat la o parte.

Iti amintesti patronul de club? Misto… era doxa de mondenitati, avea bodyguarzi, masina de lux, lumea il cunostea, il asalta cu telefoane si cu bagari in seama. Iar tu nu erai ca orice siliconata blonda atarnata pana atunci la bratul lui. Nuuu, tu erai o blonda cu sanii de marime medie, absolventa de facultate si cu un job in marketing bine platit. Apropo de marketing, ai vrut sa il inveti pe om cum sta treaba cu marketingul, cu PR-ul dar lui ii era bine asa, cam reticent fraieru! Si, prea solicitat. Ii sunai telefoanele ca dracii iar el nu putea sa refuze pe nimeni, doar pe tine te tinea pe hold uneori. Pana a inceput sa te tina cam mult pe hold, ca deh, trebuia sa intelegi, apoi te-a cam trimis pe hol. De acolo ai plecat singura, oricum nu prea avea cultura generala si era cam cocalar, fraieru!

Oricum nici nu mai conta, tu nu te mai regaseai. Ai fi vrut sa pleci undeva unde nu te stie nimeni, intr-un concediu prelungit, unde sa stai la soare, sa citesti si sa descoperi ce se intampla in viata ta. S-ai plecat… dar te-ai intors mai repede decat era prevazut, nu te-ai intors cu mana goala. Te-ai intors cu un artist. Extraordinar om, iti putea spune ore intregi despre felul in care sa combini nuantele, despre pictori de care nu auzisei, iar cum recita el poezii la ceas de noapte…era fantastic. Pacat ca iti umpleau doar setea de cunoastere si nu te prea ajutau la cheltuielile casei. Ca statea la tine. La el, adica la bunica-sa nu era loc. Avea prea multe pensule si pensulite acolo… Iubitor si patimas din cale afara, cam vehement in opinii, naiv si visator, dar deh, stiai si tu ca artistul e boem… Cu asta, te-ai cam procopsit, nu face el nici cat o ceapa degerata dar macar nu esti singura… si, oricum, itistul pe care ai pus ochii e cam nehotarat…